Colaj poze vechi familie.png

Conceptul Casa Bunicii

Călătoria

În anul 2008, când am deschis primul restaurant Casa Bunicii în Timișoara, am avut în vedere două lucruri: să pun pe masă, în fața voastră, mâncărurile copilăriei și “multiculturalismul culinar” al familiei mele.

Totodată, să creez un loc în care familiile cu copii să fie

binevenite și ajutate. Eu la randul meu aveam un copil mic in acea perioadă și nu găseam in Timișoara niciun loc care să ne ofere un minim de confort sau facilitati pentru copii. Și nu mă refer aici neapărat la un loc de joacă ci măcar la un scăunel înalt.

Dar cum am ajuns la mancarea bănățeană...

Familia mea a migrat din ceea ce acum se numește acum Banatul Sârbesc, după trasarea frontierelor în urma primului război mondial. Stabiit întâi la Jimbolia apoi la Jebel, străbunicul meu a fost meșteșugar de căpestre și hamuri pentru cai. Bunica mea fiind cel mai mic dintre copii, așa cum era obiceiul atunci, a rămas în casă ca să ajute în gospodărie unde erau calfe și șăgârți de hrănit în fiecare zi. A rămas orfană de mamă cand era foarte mică iar străbunicul s-a recăsătorit cu o unguroaică. Așa a invațat bunica nu doar limbile maghiară și germană dar și mâncărurile acestora.

Bunica era foarte pricepută și la prăjituri așa că atunci cand erau nunți în sat ea conducea echipa de femei care pregăteau turțile și torturile.

Asta a fost casa în care eu am crescut până am mers la școală și în care m-am întâlnit de mic cu mancărurile pe care astăzi încerc să vi le aduc și vouă. Deci daca găsiți în meniul Casei Bunicii pui cu vișine, fasole frecată, gomboți cu prune, bundas kener cu spanac sau crempită este pentru că iubesc mâncarea tradițională din banat.

Dar nu toate amintirile sunt despre mâncare. Frumoase erau și sărbătorile în care toată familia se aduna la Jebel, la bunica si bunicul. Bunica se pregătea cu zile intregi înainte cu zupă, cu friptură sau pui umplut, cu tort "trunchi de copac" (de unde imi pastra mereu puțină cremă de ciocolată). Apoi se intindeau mesele fie in curte, fie în camera mare. Musafirii ajungeau pe rand iar eu ma bucuram de fiecare data. Seara se faceau paturile peste tot prin casa iar pentru mine, un mic copil, astea erau momente unice.

De aceea Casa Bunicii este si va rămâne un restaurant pentru familii, pentru copii, unde e gălagie, unde e bucurie si zâmbet pe buze și în suflet.

b.jpg

„Am avut recent un eveniment privat la Casa Bunicii. Ni s-a oferit tot ce am cerut la un preț avantajos, mâncarea a fost delicioasă, iar personalul profesionist. Spațiul de joacă pentru copii e un mare plus. Recomand!”

Andreea Hus