Pomana porcului, traditii în comunitatea maghiara

La unguri şi in comunitățile maghiare de la noi există tradiția ca la Tăierea Porcului din sângele colectat să se facă o mâncare de dimineață de Sânge prăjit cu ceapă. Hagymas Vér ii zice in maghiară, tradiție intâlnită şi azi in Crişana de graniță şi in Banatul colinar şi de pustă, unde e influența maghiară, dar şi in Ținutul Secuiesc.

Acest fel de mâncare delicatesă este deopotrivă preferat de cei mici şi de cei mari, dar sunt şi persoane care nu se impacă cu ideea de a gusta sânge fript cu ceapă. Totuşi, este un fel de mâncare care dă energie şi toată lumea care participă la Tăierea Porcului este imbiată.

Nefiind o cantitate mare, fiecare are parte de o porție mică. In casele unde se păstrează tradiția se face această pauză, numită Ujină - care nu e nici Mic dejun, nici Prânz, ci o gustare rapidă intre mese, de regulă cu doià ore inaintea unei mese principale. Dupa sacrificarea porcului, sângele cu ceapă se mânâncă fierbinte, pe loc, alături de pâine albă şi o ştampă de rachiu. Unii preferă şi cu murături, dar asta e varianta mai modernă, pentru că ziua nu e atât de lungă să stai să mănânci, căci e treabă multă la sacrificarea porcului.

In copilărie, eram fascinată de acest fel de mâncare, il priveam ca pe un spectacol in spectacol. Fie că se prăjea in tigaie cu multă ceapă, fie se opărea sângele şi se fierbea in cazan sau un vas mai mare până se ingroşa ca magiunul, iar apoi se toca cuburi de douà degete şi se gătea cu multă ceapă tocată sau pestişori dunstuită in untură cu boia, condimentat cu mult piper şi măghiran (majorană). Mulți descoperă această delicatesă in timp, şi când o descoperă o preferă mereu.

In Ungaria, am savurat acest fel de mâncare la Festivalul Cârnaților, ediția 25, de la Bekescsaba. Era preparat de veteranii măcelari din zonă in cortul veteranilor, acolo de unde puteai cumpăra şi alte feluri tradiționale din porcul sacrificat dimineață, gătite pe parcursul zilei aşa cum se obişnuia in gospodărie, fiecare la timpul ei, pe etape, după cum era orânduiala şi ordinea: cârnați proaspeți fripți, hurka (caltaboş cu orez fript), supa specifică de Pomana Porcului, Toros (varza cu carne), Sarmale.

Această tradiție e pe calea uitării, ca multe alte obiceiuri legate de Tăierea Porcului şi de Pomana Porcului. In Jurnalul meu de zestre dedic un capitol Pomanei Porcului, aşa cum o descopăr in diferite comunități şi in călătoriile din zilele noastre.

Vă invit să mă citiți in continuare şi in comentarii, să imi spuneți la voi ce obiceiuri vechi se păstrează in ziua tăierii porcului sau ce mâncăruri ce ar putea fi considerate bizare se pregătesc pentru cei ce participă la ritual.

Text preluat, cu mulțumiri, de la Fata care gateste cu flori.

Romana Rista este autor și Diplomat culinar. Provine dintr-o familie cu origini multi-etnice, din Crișana și Banatul românesc și maghiar, dar și din Polonia și Ucraina de azi. A studiat Jurnalistica la Timișoara. Este inițiatoarea și promotoarea gastronomiei românești privită din prisma diversității și multiculturalității etnice, iar anul acesta se împlinesc zece ani de când a devenit cunoscută drept Fata care gătește cu flori, brand sub care comunică in online.

Romana Rista este autoarea Caietului de rețete săsești (2017) și a Colecției de patrimoniu național ”ZESTRE CULINARA - rețete de colecție din satele românești”, primele două volume (2018, 2019), vândute deja în peste 150.000 de exemplare. Romana Rista se definește ca un autodidact și lucrează în prezent la noua ei carte despre identitatea si patrimoniul culinar ale României. O puteți urmări pe Social Media, aici.