300 ani de istorie HoReCa: hanuri, caravanseraiuri, crâșme, restaurante sau bodegi
Hanurilor şi crâşmelor Evului Mediu timişorean le-au succedat, în timp, cafenelele, ceainăriile şi caravanseraiurile epocii otomane (1552-1716). În jurul cetăţii, în mahalale, creştinii şi musulmanii își îndulceau viaţa cu vin sau rachiu, alături de bragă, cumâs sau siropuri.
După cucerirea austriacă, încă din anul 1717 se plănuia ridicarea fabricii de bere - care funcţionează neîntrerupt din 1718 şi până astăzi. În 1718, proaspăt alesul magistrat (primar) german Hold încerca să obţină de la contele Mercy, guvernatorul Banatului, monopolul comerţului cu alcool în cetate, fără succes, însă.
Prima reglementare oficială a funcţionării localurilor timişorene a fost emisă în anul următor, la 11 septembrie 1719 şi purta semnătura primarului Balthasar Thobias Hold - care era, din 1718, şi proprietarul "Coroanei de aur" (han şi cârciumă laolaltă), dar şi a viitorului primar, Peter Solderer - care deţinea localul "Cheia de aur".
De fapt, în secolele trecute, multe dintre localurile Timişoarei au purtat apelativul preţiosului metal: "La două chei de aur", "Crapul de aur", "Strugurele de aur" (în Cetate), "La butoiul de aur" (în Fabric), "Leul de aur", "Ancora de aur" (Josefin), "Clopotul de aur", longevivul "Mânzul de aur" (în Fabric, între 1749-1950), dar şi "Cerbul de aur" (în Piaţa Sf. Gheorghe).
Localurile şi hanurile cu nume de animal purtau, de regulă, și adjectivul "alb": "Mielul alb" (Cetate şi Fabric), "Inorogul alb" (Cetate), "Lupul alb" (Fabric), "Vulturul alb" (Elisabetin). Totuși, nu lipseau şi alte culori: "Leul verde", "Maimuţa albastră" (Cetate) sau "Vulturul negru" (Fabric - preţuit la 15.000 de guldeni).
Unii proprietari n-au simţit nevoia colorării animalelor: "La Elefant" (1746, în Piaţa Unirii), "La Struţ" sau "La Pelican" sunt astfel de exemple.
"Vaporul Alb" din Josefin găzduia, la 1900, Congresul petrecăreţilor şi nebunilor din Timişoara, iar "Bila Albastră" de lângă gara din Josefin deținea o veche popicărie, dar şi poligon de tir.
"Trompetistul" din Cetate fusese construit în 1747 de Anton Seltmann şi vândut cu 8.000 de guldeni trompetului Fr. Kramm de la care şi-a luat numele. De-a lungul timpului, aici au poposit împăratul Francisc I de Habsburg, domnitorul Al.I. Cuza (la plecarea în exil), poetul Mihai Eminescu.
"Grădina Preşedintelui" ("Präsidenten Garten"), numită şi "Fântâna Paşei", devenea local public prin 1792, iar marea berărie de lângă fabrica de bere ("Fabrikshoff" - 1869) este şi astăzi loc de petrecere.
"La Cocoşul turcesc" din Fabric era al armatei până la preluarea sa de primărie în 1783. "La Trei Trandafiri" (Josefin, Fabric, Ciarda Roşie - 1905), "La Trei Husari" şi la "Trei Regi" (Cetate), "La Trei Alergători” (Josefin - 1850) sunt alte localuri cu parfum arhaic. La fel și "La Trei Mauri", "La Trei Broaşte", "Pomul" sau "Cununa Verde", "Marocanul" (Fabric), "Omul Sălbatic" (care avea pictat pe firmă un om pe jumătate despuiat, cu părul vâlvoi şi o măciucă), "Regina Angliei" şi "Prinţul Turcesc".
După 1850, au început să-și facă loc localurile mai moderne: restaurantul Casei de Păstrare (1857), "Royal", "Hubertus", cel al noului teatru, al noului hotel, "Lloyd" (1912), "Palace" (1913), "Elite" (pe la 1900, refăcut la 1924), restaurantul gării (vestit după 1898), cel cu circuit închis al clubului Regatta şi, mai târziu, în perioada interbelică, restaurantele "Dacia", "Chatelez", "Clubul ziariştilor", "Bucureşti" sau renumitul "Şari Neni" - proprietatea Charlottei Mohacsi (1885-1962), numit apoi "Intim", vestit pentru gulaşul său.
Unele dintre aceste restaurante erau renumite şi dincolo de graniţe şi erau frecventate de belgrădeni, budapestani sau vienezi. Închise şi redeschise, mutate dintr-un loc în altul, ele sunt expresia uneia din faţetele spiritului timişorenilor, atât de diferit de idealul disciplinat al împăratului Francisc I care, pe la 1810, definea supusul ideal prin "loialitate, disciplină, supunere, sobrietate şi lipsă a unor aspiraţii nepotrivite".
Restaurante, cafenele, povesti - grupate pe cartiere
• În cartierul Fabric, cele mai frecventate localuri erau "Trei crai", de pe actuala stradă Bicaz şi "Trei roze" în actuala piaţă Aurel Vlaicu, care prepara foarte apreciate cafele. Din aceste două localuri a pornit entuziasmul timișorenilor de a-l întâmpina pe Cuza la "Trompeta". Localul "La trei regi", de pe str. Bicaz a fost restaurat după proiectul cunoscutului arhitect timişorean Şerban Sturza şi redeschis în zilele noastre sub denumirea "Trei regi". Clienții hotelului lui Menczel, "La Păun", situat lângă actuala Piaţă Badea Cârţan, în apropierea Gării de Est, erau "călătorii care vin de la Orşova sau Lugoj", care "găsesc aici cel mai apropiat şi cel mai respectabil restaurant. Oferă camere comode, bucătărie şi pivniţă excepţionale, iar de cafeneaua frumoasă se ataşează o grădină de vară cu umbră, unde călătorul obosit poate găsi o odihnă reconfortantă". Lista restaurantelor şi berăriilor din zonă mai cuprindea: berăria "La Ursul negru", se pare cea mai vizitată grădină de vară, dar și berăria situată în curtea Fabricii de Bere, unde duminica şi în zilele de sărbătoare sala mare, iluminată, era plină de locuitorii cartierului, dar și de cei veniți din cartierele învecinate. Tot în zilele de sărbătoare, când localul era arhiplin, aici cânta o fanfară militară. Mai erau și: grădina de vară "Privighetoarea" de lângă gara mică, "Câmpul Ciocârliei", hotelul "Marocan", restaurantul "Tigrul", cu teren de popice și cafeneaua "Cerbul". La stânga liniilor ferate din Fabric se găseau restaurantele "Svájcz" (Elveţia), "America", "Australia", hanul "Pummer", cu grădină de vară şi teren de popice, al cărui proprietar era Witzenetz Marton, cel care deţinea şi restaurantul "Prinţul moştenitor Rudolf" din Cetate. Un top trei al celor mai apreciate localuri din Fabric indica: "Andrassy", "Trei Regi" şi "Ursul Negru". În anii 1780, hotelurile şi restaurantele distinse din Fabric erau "Căluţul Alb" și "Balanţa", iar mai târziu "Regina Angliei", care erau dotate cu scenă (sau arenă, cum se numea pe vremuri), unde vara se ţineau reprezentaţii teatrale. "În afară de cafenea, acolo era şi o sală mare de dans, o cârciumă mare şi multe camere de oaspeţi", cu mese de biliard şi săli separate pentru jucătorii de cărţi, spun sursele vremii. Existau și hanuri de rang inferior, vizitate mai ales de ardeleni şi de comercianţii turci: "Trei Ciocârlii", "Trei Broscoi", "Trei Iepuri", "Trei Husari", "Ciorchinele", "Depozitul Turcesc". Cafenelele renumite erau cele deţinute de Johann Barth, Delpondio şi Rudolf Magdenburg. Hotelul "Regina Angliei" era amplasat într-o clădire existentă şi astăzi, de pe latura nordică a actualei pieţe a Romanilor, peste drum de biserica romano-catolică. În faţa acestui hotel se afla staţia terminus pentru linia tramvaiului cu cai. Era astfel asigurat unul dintre avantajele căutate de proprietarii de hoteluri din marile oraşe: existenţa unui acces cât mai convenabil şi rapid al clienţilor dinspre şi către gară.
• În Iosefin, în preajma gării, se afla hotelul-restaurant "La Coroana" - devastat în timpul unei demonstrații stradale la 1 noiembrie 1918, apoi "Leul de Aur", care avea curte cu grădină mare şi curată, sală de mese spațioasă, sală de recepții. Influencerii vremii spuneau că este "cea mai frumoasă cafenea din Iosefin" sau "cea mai frumoasă cofetărie din suburbiile Timişoarei, cu staţie de omnibus", iar "bucătăria şi pivniţa proprietarului Dobranszky se bucură de recunoaştere unanimă". În imediata apropiere a actualei piețe Iosefin era amplasat hotelul "Royal", dar cel mai îndrăgit hotel-restaurant din zonă era "Steaua de Aur". Cei care nu aveau prea mulți bani în pungă găseau și ei localuri pe măsura lor: restaurantul "Pasărea Struţ", berăriile "Pilsner" din Piaţa Küttl, "Stenzel" şi Restaurantul Gării Centrale, cafenelele "Johann Barth", "Delpondio" şi "Rudolf Magdenburg". Aici clienţii obişnuiau să se și tundă sau radă. Un top al celor mai populare localuri din Iosefin indica pe locul întâi "Vaporul Alb", urmat de "Spacil", "Leul de Aur" și "Central" - unde se putea juca biliard, şah, domino, cărţi.
• În Elisabetin (Maiere) se afla restaurantul lui Hladik, cu o frumoasă grădină de vară. În Piața Bălcescu de astăzi (fostă Lahovari) erau restaurantele lui Novotny şi Hladik, dotate cu grădină mare şi teren de popice. În 15 aprilie 1895, "Reuniunea română de cântări din Maiere" a dat un concert în sala hotelului "La Leul de Aur", după cum apare în presa vremii, iar în 1898 comitetul parohial ortodox român din Elisabetin se reunea la restaurantul "Novotny", unde va funcţiona mai târziu cinema "Victoria".
• În Cetate se aflau: restaurantul "Porumbelul Alb", berăria "Wolf", cafeneaua-casino "Schenk", restaurantul lui Kralik, cafeneaua "Cele două chei", berăriile "Pilsner" (pe vremuri "Pummer"), "Trimmel" din Palatul Casei Timişorene de Economii, "Spieluhr" (Cutia Muzicală). Existau și localuri de rangul al doilea: Cununa, Leul, Trei Coroane, Căluţul, Goarna Poştală, Trei Mauri şi Boul Roşu, toate dotate cu "restaurant, ospătării bune, berării şi crame de vin". În anii premergători Primului Război Mondial era în funcţiune pe strada Episcop Augustin Pacha, vizavi de actuala Bibliotecă a Academiei, un hotel ceva mai modest, numit "Arany Okor" ("Boul de Aur"), care a devenit cunoscut datorită unui celebru poet simbolist pe care l-a găzduit câteva zile: Ady Endre (1877-1919), originar din judeţul Satu-Mare.
Viața mondena din Timisoara interbelica
Timișoara interbelică era o urbe în care oferta de petrecere a timpului liber acoperea o paletă largă, ce îmbina spiritul rigid germanic cu feeria boemă de tip parizian.
Un eveniment important s-a petrecut în 14 august 1920, când publicul timișorean a asistat la deschiderea Grădinii de Vară din Cetate, într-un mediu ambiant exotic cu puternice influențe
mediteraneene.
Un loc aparte în divertismentul monden îl aveau balurile și ceaiurile dansante, pretext pentru ivirea unor oportunități de socializare intimă, înfiriparea unor relații romantice și amoroase și etalarea de către doamne a ținutelor aflate la modă. Domnii purtau pălării.
Orașul nu era așa de mare, iar oamenii din cartiere se știau unii cu alții, mai ales dacă făceau parte din aceeași clasă socială. Grupuri mici de prieteni sau vecini se plimbau pe Corso, admirau vitrinele prăvăliilor decorate în stil vienez, se opreau la terasă ori cafenea pentru a lua prăjituri, cafea sau aperitive. La orele prânzului poposeau la câte o terasă unde comandau fripturi la grătar și mititei, însoțite de nelipsitele halbe cu bere. În cetate, erau multe: berăria "Lenz", care vindea berea Schwechat adusă din Austria, la "berăria lui Pummer" unde se găsea bere Pilsen, hotel "Hungaria", berăria "La Orologiu" (sau "La ceasul cântător"), "La Porumbelul Alb" - localul lui Zsigmond, unde se serveau cele mai bune bucate ungurești.
Înainte de construcţia marelui complex hotelier de la Kronprinz, care oferea condiţii de confort modern și era amplasat în imediata apropiere a teatrului baroc, centrul animat al cetăţii era în Piaţa Domului ("Domplatz"), adică Piaţa Unirii de astăzi. Aici se desfăşura atât viaţa oficială a orașului, cât și cea mondenă. Aici se afla hotelul de lux "La şapte electori", în apropierea cazărmilor și cu faţa spre sediul comitatului. Hotelul "Cei şapte prinţi electori" sau "La şapte electori", era condus de proprietarul Christa, renumit pentru "bucătăria, pivniţa de vinuri, precum şi cafeneaua ce merită toate laudele".
Din multitudinea de reclame publicate în "Voința Banatului" se remarcă o dominație a familiei Kemeny, care deținea Cafenelele Palace, Elite și Lloyd, ultimul fiind considerat cel mai luxos local al vremii. Aceluiași trust îi aparțin cluburile Lloyd Union și Auto-Club Regal Român, precum și caffe-restaurantul Capitol. Programul artistic de la barul Palace cuprindea în ianuarie 1936 artiști cu renume internațional precum dansatorii excentrici moderni The Stevens, acrobație Trio Martini și dansatoarele elegante Mimi Hardini, Greta Gaston și Dinah Miami. În schimb, la cafeneaua Lloyd le puteai asculta în fiecare seară, în 1935, pe renumitele diseuze ale jazzului radio Rada Moldoveanu și Jenny Boerescu.
Existau și alternative, precum grădina de iarnă a restaurantului Cerbul de Aur, exclusiv cu specific românesc, restaurantele Gambrinus, Boul de Aur, Ambrus, Michels, Metropol, Orologiul de Muzică, Splendid sau Fábián.
Localurile în care elita culturală prefera să discute despre ultimele apariții editoriale, despre obiectele de artă remarcate în diferite expoziții sau despre recentele piese teatrale vizionate erau considerate a fi cafenelele sau cofetăriile. Printre acestea se evidențiau Café Restaurant Casino, Ferdinand Lambert,
Cafenea-Bar Dacia, Cofetăria Bancescu și Cofetăria Mann.
În schimb, pătura mijlocie a societății frecventa, cu prisosință, cârciumile și berăriile, unde atmosfera era mai antrenantă, fiind întreținută de lăutari și soliști vocali.
Berăria Dreher, Barul Royal Chinezesc și Izvorul de Bere erau localuri care aduceau distracția și buna dispoziție în rândul muncitorimii timișorene.
Legislația interbelică creează câteva premise pentru accesul clasei muncitoare la facilitățile moderne de relaxare și recreere. Astfel, în 1925 se aprobă Legea repausului duminical și al sărbătorilor legale, iar în 1928 se introduce Legea pentru ocrotirea muncii minorilor și a femeilor și se stabilește reducerea duratei zilei de lucru la 8 ore. În anul următor, se promulgă Legea pentru contractele colective de muncă dintre patroni și salariații din industrie și comerț, care introduce zilele plătite de concediu de odihnă în funcție de vechimea salariaților și plata zilelor și orelor suplimentare. Uvrierii s-au putut "cinsti", așadar, mai des.
Experienţe culinare şi reţete exotice ale gurmanzilor timișoreni
Experienţele culinare ale unor locuitori ai urbei din secolele trecute, care aveau faima unor rafinaţi gurmanzi, pot părea, astăzi din cale-afară de ciudate.
Se spune că, la 1779, contele Cristofor Nitzki s-a închis cu prietenul său, eruditul Gottfried von Brettschneider din Vârşeţ, în casa sa din vecinătatea podului Neptun şi, timp de două săptămâni, au pregătit nu mai puţin de 67 de reţete din vestita carte de bucate "Ars Coquinaria", atribuită lui Marcus Gavius Apicius, celebru la ospeţele romane din vremea împăratului Tiberius. Brettschneider ar fi tradus reţetele direct din latină, iar pentru rafinatele mâncăruri s-au folosit bulbi, melci, pipote, frunze de nalbă, prune sau ghimbir, uger de scroafă umplut cu arici de mare, curmale umplute cu semniţe de coconar (pin mediteranean) şi piper pisat, acoperite cu sare şi prăjite în miere.
O extrem de interesantă carte de bucate cu reţete care astăzi par de-a dreptul exotice şi care au fost demult uitate, a fost publicată, cu un veac şi jumătate în urmă, de timişoreanul Petru Lupulov, autor al mai multor traduceri, studii, piese de teatru şi, ocazional, poezii. Născut la Timişoara la începutul secolului al XIX-lea, Petru Lupulov, fiul starostelui breslei cojocarilor din Fabric, şi-a făcut primele studii în oraşul natal, după care a studiat filosofia şi teologia la Verona, iar apoi ştiinţele juridice la Pesta. A lucrat în administraţie şi învăţământ, dar, cunoscând mai multe limbi străine şi având temeinice cunoştinţe de literatură universală, a publicat numeroase traduceri, din diverse domenii, pe proprie cheltuială. A scris totodată versuri, a adaptat dramaturgie, mai ales italiană, a scris o istorie a cruciadelor şi o lucrare intitulată "Despre bărbaţii străluciţi ai cetăţii Roma", cea mai importantă scriere a sa.
De la cărturarul timişorean s-a păstrat şi un interesant reţetar culinar care cuprinde 24 de reţete din bucătăria germană, italiană sau franceză, care astăzi par de-a dreptul exotice. Astfel, în 1857, la "Temisóra cu tipariulu a lui Förk & Comp (odata amosteaniiloru lui Beichel)", apărea o broşură intitulată "Recepte despre varie (deschilinite) bucate, cari ori şi cine le pote face", traduse în limba română de Petru Lupulov şi dedicate "sessului femeescu". Nu se ştie care a fost tirajul cărticelei, dar astăzi doar un exemplar care a aparţinut mitropolitului greco-catolic din Blaj se mai păstrează la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.
Dacă acum nu mulţi s-ar încumeta să încerce reţetele testate de Lupulov, la vremea respectivă traducătorul lor le considera "delicioase şi mai ales sănătoase". Cărticica cuprinde reţete pentru felurite supe, ciorbe, legume, aluaturi, salate, paste, dulceţuri şi siropuri de fructe, unele dietetice sau cu efect tămăduitor. Un element comun tuturor reţetelor este acela că "erburile bine curăţite şi spălate" se pun la foc în "căldări" foarte curate şi, pe lângă legumele obişnuite, cum ar fi morcovul, păstârnacul, ţelina, ceapa, usturoiul sau spanacul, mai erau trebuincioase migdale, vanilie, stafide, scorţişoară ori chiar granule de palmier sau petale de garoafe şi muşcate. Singurele feluri de carne recomandate erau cea de pui, viţel şi broască ţestoasă. Tot din reţetele lui Lupulov aflăm cu ce vase erau utilate bucătăriile epocii. Printre mâncărurile recomandate de învăţatul timişorean, despre care autorul, celibatar convins, ne asigură că se pot prepara foarte uşor, chiar şi în "cuin’a de călătorie", sunt demne de menţionat supele de lapte de migdale, de ceai și cea de broască ţestoasă. "Suppa de lapte de amigdale", cu zahăr, scorţişoară şi lămâie, se serveşte cu bucăţele de pâine prăjită și este foarte gustoastă - ne asigură autorul - dacă migdalele nu sunt râncede. "Suppa de the" (ceai), care se fierbe în lapte sau smântână, cu zahăr, vanilie şi trei-patru gălbenuşuri de ou, este o altă mâncare delicioasă. Pentru prepararea supei de broască ţestoasă, precum se face în Montpellier, "o luvamu d’in scorti’a ei afaras, i taiemu capulu, picerele si cod’a; luvamu carnea, sangele, ficatulu si inim’a, si aceste tote le ferbemu cu unu puiu micu". Supa este "escellente de a curati sangele".
Una dintre reţetele puse în circulaţie de Lupulov indică o modalitate prin care se putea măsura puritatea aerului. Se punea un pahar cu apă amestecat cu var pe pervazul unei ferestre, nici foarte înaltă, nici foarte scundă şi se lăsa acolo opt-zece zile. Dacă apa se tulbura, "este multu aeru necuratu în atmosferă; cu câtu mai pucinu se turbură ap’a, cu atâtu mai multu e curatu aerulu".
Tot în cărticica lui Lupulov se mai găseşte o reţetă "pentru junghiurile în costele prunciloru", cauzate de vânturi și cea a unei supe "dătătoare de poteri", cu ajutorul unor bucăţi de pâine neagră uscată, stafide, zahăr şi scorţişoară, fierte bine în apă.
În Timişoara perioadei austro-ungare au existat numeroase hoteluri şi restaurante renumite: "Cerbul de aur", "La şapte electori", "La trei regi", "La trei roze", "Kronprinz Rudolf", "Arany Okor" sau hotelul "Regina Angliei".
Trompetistul (Der Trompeter) / Hotel Hungaria
Cel mai vechi şi totodată - în epocă - cel mai elegant hotel restaurant cunoscut în Timişoara era "Der Trompeter" sau "Trombicas" în maghiară, devenit apoi hotelul "Hungaria". Era știut și sub denumirile de "Gornistul", "Trompeta" sau "Trâmbițașul".
Funcționa încă din secolul al XVIII-lea, era racordat la apă, avea facilități moderne și se afla pe strada Eugeniu de Savoya colţ cu Augustin Pacha. La început, edificiul avea un singur etaj. Abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea a mai fost construit un nivel.
Aici trăgeau persoane din înalta societate şi oameni bogaţi, moşieri şi străini cu pretenții, conţi, duci și chiar împăraţi. Hotelul era locul de întâlnire și de socializare între demnitari, bancheri, fabricanţi, negustori şi diferite personalităţi culturale.
Existenţa hanului "La Trompetist", denumit după primul ei proprietar, Friedrich Gram, fost trompet în armata imperială, originar din Braunschweig, membru al magistraturii germane a oraşului din anul 1718, este pomenită printre cele 13 restaurante care la data de 11 septembrie 1719 au primit drept de funcţionare prin actul magistraturii oraşului.
În anul 1747, clădirea aparţinea judecătorului Anton Seltmann. Ea a fost reconstruită la sfârşitul secolului al XVIII-lea, apoi supraetajată în anul 1899.
Emblema hotelului, un trompetist pe un cal încadrat cu o ramă de fier cu decoraţii, este capodopera unui fierar din Timişoara din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Piesa a fost expusă la expoziţia internaţională de la Paris în anul 1873 şi a ajuns la 6 iulie 1891 în proprietatea Muzeului Banatului.
Prin 1780, o cameră cu pat costa 15 cruceri. Un meniu copios era 10 cruceri.
Bogătaşii din provincie îşi cheltuiau banii în restaurantul Trompeta. Aici s-a dus şi o bună parte din averea tatălui lui Lenau.
În acest hotel a înnoptat în anul 1807 împăratul Francisc I, iar în anul 1866 domnitorul Alexandru Ion Cuza. Mai apoi, chiar în mai multe rânduri, aici a poposit împăratul Franz Josef al Austriei, dar și poetul Mihai Eminescu.
În anul 1809, vistieria şi tezaurul imperial de la Viena au fost aduse la Timişoara, de teamă să nu ajungă în posesia armatei franceze, motiv pentru care împăratul Francisc a revenit la Timișoara și a înnoptat din nou la acest elegant hotel.
Cotidianul de limbă germană Temeswarer Zeitung avea o rubrică specială în care publica numele oaspeţilor care îşi făceau sejurul la Der Trompeter (cu menţionarea localităţii de unde vin şi motivului vizitei). În numărul din 7 martie 1866 al ziarului, la rubrica respectivă, se consemna: "Excelenţa sa Prinţul Alexandru Ioan Cuza, din Bucureşti, în trecere. Drumul de la Bucureşti la Timişoara a fost parcurs de către familia princiară și suita sa în trei trăsuri, iar de aici au plecat mai departe cu trenul spre Viena. Astăzi după amiază la ora trei şi jumătate a sosit aici fostul prinţ Cuza, însoţit de prinţesa Elena şi de cei doi copii adoptivi, Alexandru şi Dimitrie, precum şi de adjunctul colonel Pissotzki, apoi de trei cameriste şi doi valeţi, într-un poştalion special format din trei trăsuri şi a tras la hotelul Der Trompeter."
Cerbul de aur
Restaurantul "Cerbul de aur" era locul de întâlnire a intelectualilor români ai satelor timişene. Hotelul şi restaurantul "Cerbul de aur" funcţionau încă din 1740, dăinuind până în perioada dintre cele două războaie mondiale.
Clădirea sa era situată pe aceeaşi stradă cu "Trâmbiţaşul", pe colţul făcut cu Piaţa Sf.Gheorghe (unde acum funcţionează o frizerie), peste drum de sediul revistei "Orizont". Iată cum suna un mai vechi anunț de promovare a hotelului: "Staţie de tramvai. Trăsuri la fiecare tren în gară. Se primesc bilete de tren spre toate direcţiile la hotel. Cafenea şi restaurant proprii. Grădină de vară frumoasă, plăcută şi umbroasă. Berărie Schwechat cu mic dejun bogat. Iluminat electric în toate încăperile. Camere de la 1,60 coroane în sus. Bucătărie şi pivniţă renumite. La o şedere mai lungă, preţuri moderate. Locul de întâlnire a elitei timişorene şi a regiunii. Telefon judeţean şi orăşenesc Nr. 156. Deservire precisă şi cordială."
"Cerbul de Aur" a rămas singurul restaurant cu specific românesc din Timișoara chiar și în anul 1935, fiind condus de renumitul șef bucătar Bucur ce oferea spre consumație vinuri celebre de la Drăgășani și Aiud, grătar special și ciorbe românești. Restaurantul situat în Piața Sfântu Gheorghe oferea și o luxoasă grădină de iarnă zidită, cu orchestră de salon în permanență.
Kronprinz/Kronplatz Rudolf/Ferdinand
Pe latura teatrului dinspre actuala stradă Alba Iulia, etajele şi mansarda edificiului adăposteau la sfârșitului veacului al XIX-lea cel mai elegant complex hotelier din oraş (hotel şi restaurant-cafenea), denumit la început Kronprinz Rudolf (este vorba despre prinţul moştenitor Rudolf de Habsburg). După moartea sa, hotelul şi cafeneaua primesc numele Kronprinz Ferdinand.
Cafeneaua hotelului de la teatru a devenit, în decursul timpului, un loc preferat de întâlnire al artiştilor şi oamenilor de litere. În perioada imediat următoare Unirii de la 1918, o figură marcantă în viaţa culturală a Timişoarei a fost scriitorul Camil Petrescu - care avea, pe atunci, 26-27 de ani. El îşi lua dejunul la diverse restaurante, de obicei la Cazinoul Militar (astăzi Cercul Militar) din Piaţa Libertăţii. După dejun, Camil Petrescu era nelipsit la "masa presei" din cafeneaua "Ferdinand". Aici se strângeau ziariştii de la gazetele bănăţene, indiferent de orientarea lor politică.
La trei regi
În zona Pieței Traian, o clădire falnică odinioară își trăiește acum ultimele zile. Acoperișul s-a prăbușit cu totul, iar zidurile abia mai stau în picioare. Imobilul, situat pe strada Mihalache (Bicaz), la nr.5, avea o poartă masivă, de lemn, care a dispărut și ea.
La parterul clădirii a funcționat pe vremuri un restaurant faimos: "Trei regi" sau "Trei crai", datând din secolul al XVIII-lea, loc de întâlnire al protipendadei din cartier, care a dăinuit însă cu succes și pe vremea comuniștilor. Strada se numea, cu multă vreme în urmă, Harom kiraiy ut sau Drei-Koniggasse (Trei Regi).
Oglinzile îmbrăcau pereții până sus. Era acolo și o parte dintr-o locomotivă, ca ornament. Iar barul arăta superb, lucrătură veche, se vedea pe ea.
Restaurantul "Trei regi", alături de "Andrassy" și "Ursul Negru" erau extrem de apreciate pe vremuri, când Fabricul era vestit pentru hanurile, cafenelele și berăriile în care se distrau, pe lângă cei care locuiau în zonă, și timișoreni veniți din alte cartiere, dar și călători, printre care mulți negustori și meșteșugari. Înflorirea localurilor din zona Fabric a început în momentul în care s-a dat o dispoziție conform căreia, în Cetate, servirea băuturilor alcoolice era interzisă duminica, iar oamenii și-au căutat alte locuri în care să se distreze.
Restaurantele din zonă aveau mese de biliard, piste de popice, grădini de vară sau săli separate pentru jucătorii de cărți, iar unele dintre ele aveau chiar și scene pe care se țineau spectacole de teatru.
La șapte electori
Hotelul "La şapte electori" era considerat - cu mai bine de un secol în urmă - ca fiind de lux. El se afla în clădirea de pe latura nordică a Pieţei Unirii, faţă în faţă cu Palatul Baroc (muzeul de artă și palatul fostei prefecturi). Astăzi, acolo funcţionează Şcoala cu clasele I-IV "Nikolaus Lenau".
Lloyd / Cafe Wien / Bulevard
Palatul a fost construit din fondurile Societăţii Lloyd-Timişoara, înfiinţată de angrosiştii de grâne din Banat în 1866 și găzduia la primul etaj bursa agricolă a companiei londoneze Lloyd. Clădirea a fost construită între anii 1910 și 1912, fiind o lucrare a cunoscutului arhitect budapestan Lipot Baumhorn.
Palatul Lloyd a fost a doua clădire ridicată în Piața Operei, după Palatul Teatrului. Fundația sa a fost construită din cărămizile din zidul cetății. În perioada interbelică, în clădire se mai afla şi sediul clubului Union. Lambriurile şi mobilierul au fost realizate de meşterii timişoreni din familia Lehman.
"Grand Cafe Lloyd oferă un loc de conversaţie publicului inteligent. Este aprovizionat cu băuturi de import şi oferă îngheţată şi un bufet de primă forţă, dar şi o privelişte pompoasă", suna o reclamă din perioada interbelică.
Lloyd era cunoscut drept locul de întâlnire al high-life-ului vremii, o cafenea a marilor negustori şi oameni de afaceri. La începuturile existenţei sale funcționa sub numele de Cafe-Wien. Restaurantul s-a deschis la data de 28 iunie 1912, înainte ca această clădire să fie complet terminată, locația denumindu-se Café Wien până în anul 1926. Interioarele au fost decorate opulent, în stil Wiener Secession. Cafeneaua Grand Cafe Lloyd a fost inaugurată la 26 iunie 1926, după o renovare. Zilnic la Lloyd publicul putea să asculte un concert excelent.
Pe rând, el s-a aflat în arenda unor restauratori pricepuţi - Ronay Janos, Kemeny Bela, Meyer Sigmund. În perioada 15 septembrie - 18 octombrie 1915, clădirea a găzduit cartierul general al trupelor germane, iar mareșalul August von Mackensen își lua cafeaua sau masa în această locație.Trimisul special al Conferinței de Pace de la Paris a discutat în acest restaurant cu generalul francez Farret, cu generalul sârb Grujić și cu episcopul Letić despre partiționarea Banatului. Lloyd a fost și gazdă pentru celebrul reporter praghez Egon Erwin Kisch. Alipirea ulterioară a Banatului la România a fost rezultatul acestor dezbateri.
Restaurantul Lloyd a avut o masă anume rezervată primarului orașului Timișoara: aici au fost serviți primarii Carol Telbisz, Josef Geml, Stan Vidrighin, gen. Gh.Domășneanu, Coriolan Băran, Coriolan Drăgulescu.
Din 1948, clădirea a devenit sediul Universității Politehnica din Timișoara, iar localul a început să fie administrat de o întreprindere de stat, fiind botezat, pe rând, "23 August" şi "Bulevard", fiind un local apreciat, frecventat în special de străini, de comuniştii de prim rang, reprezentanţi de marcă ai PCR, cât şi de securişti.
Din anul 2000, restaurantul a revenit la numele Lloyd, iar astăzi este un punct de întâlnire pentru oameni de afaceri, artiști, turiști și pentru timișorenii care apreciază un simbol al orașului.
Tot pe Corso - latura de promenadă din centrul Timişoarei unde este situat palatul Lloyd, s-a aflat și principalul concurent al Lloydului: restaurantul Palace. Ambele localuri aveau saloane elegante, cu lambriuri, mobilier și lustre lucrate în stilul Art Nouveau. Seara, trotuarul Corsoului era luminat nu numai de felinarele electrice ale străzii, ci şi de lustrele ce îşi revărsau razele prin geamurile mari ale Palace-ului şi Lloyd-ului. Când treceai pe lângă aceste localuri, auzul îţi era încântat de valurile discrete ale muzicii orchestrelor celor două restaurante. Se interpretau șlagăre, piese dansante, muzică de caffe-concert, canțonete, arii din operete, romanțe și cântece populare. În formaţia de la Lloyd cânta un excelent acordeonist, Schonberger, căruia ulterior i s-a alăturat un altul la fel de celebru, Hirschl. Orchestra de la Palace avea la pian un adevărat virtuoz al jazzului, Gaston Ursu. Pe Corso se plimbau aristocrații, ofițerii, profesorii, avocații, oamenii de vază ai orașului, lumea fiind îmbrăcată foarte elegant. Pe Surogat - situat pe partea de vizavi - se plimbau tinerii, studenții, elevii, soldații în permisie sau era tranzitat de lumea în trecere. În sezonul de vară, lumea obișnuia să ia masa la terasă, deoarece acest loc al pieței are umbră după prânz, până seara.
Carlton & Savoy / Cina & Banatul
Hotelul Carlton a fost inaugurat în 27 octombrie 1936, în zona centrală a oraşului, la 150 de metri de Piața Operei. În fața hotelului era parcat frecvent un Cadillac Imperial ce îi aparținea proprietarului. După război s-a numit Hotel Partizanul, iar apoi a devenit "Cina". A mai existat un hotel, cu numele "Savoy" (cunoscut mai târziu cu numele Hotel Banatul), pe bulevardul Republicii, deschis la câţiva ani după "Carlton". Acum, cele două clădiri aparţin aceluiaşi proprietar, iar hotelul, care este alcătuit din corpul A (fostul Carlton) şi corpul B (fostul Savoy) se numeşte Cina-Banatul.
Restaurantul de lux „Elite” / Sinaia
În Piaţa Mocioni, la intersecţia bulevardelor 16 Decembrie 1989 şi Carol I, se înalţă o clădire maiestuoasă, cu trei frontoane masive, în stilul istoricist eclectic al Timişoarei, care a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea de primăria oraşului. În cele două etaje au fost amenajate apartamente de închiriat, spaţioase, frumos finisate, cu o curte interioară mare şi o scară monumentală. Clădirea a devenit însă celebră datorită cafenelei elegante, restaurantului de lux „Elite” şi grădinii de vară unde se servea celebra bere „Pilsner” şi unde se întâlnea lumea selectă a oraşului pentru a sta la o şuetă. Localul s-a degradat în anii comunismului, când a fost rebotezat cu numele de „Sinaia” şi şi-a pierdut renumele de odinioară.
Surse de informații:
- Lajos Kakucs, "Breslele, manufacturile şi dezvoltarea industrială a Banatului între 1718 şi 1918"
- Paul Răzvan, "Nostalgii timişorene - album despre oraşul de altădată"
- Florin Medeleț, Dan Buruleanu, "Timișoara. Povestea orașelor sale"
- Nicolae Ilieşiu, "Timişoara - monografie istorică"
- Aurel Cosma, "Prin Timișoara de altădată"
- Minodora Damian, "Viața mondenă timișoreană în reclama interbelică din ziarul Voința Banatului", Patrimonium Banaticum
https://www.pressalert.ro/2013/12/timisoara-uitata-experiente-culinare-si-retete-exotice-ale-gurmanzilor-din-cetate/
http://www.ziuadevest.ro/timisoara-300-ani-de-istorie-hanuri-caravanseraiuri-crasme-restaurante-sau-bodegi/
https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/foto-nostalgii-timisorene-amintiri-despre-orasul-1425651.html
https://www.opiniatimisoarei.ro/cladirea-unuia-dintre-cele-mai-faimoase-restaurante-din-timisoara-se-prabuseste-bucata-cu-bucata-zidurile-subrede-pot-cadea-oricand-peste-trecatori-foto/27/10/2014
http://ploaiadecuvinte.blogspot.com/2012/04/cum-se-distrau-banatenii-acum-un-veac.html
https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/hotelul-de-fite-din-timisoara-interbelica-a-fost-1660735.html
https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/povestea-celui-mai-cunoscut-restaurant-din-1656091.html
https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/cele-mai-vestite-hoteluri-si-restaurante-din-1607783.html
https://www.pressalert.ro/2014/05/timisoara-uitata-iosefin-cartierul-premierelor-ce-mistere-ascund-cladirile-construite-de-mari-arhitecti-ai-lumii/