Platouri aperitive, mereu pe gustul românilor!

Istoria aperitivelor

Înainte de festinurile lor, romanii bogați se delectau cu un gustatio - un aperitiv stropit cu un

pahar de vin îndulcit cu miere. Cuvântul "aperitivo" în sine provine din latinescul "aperitivus" și se traduce în context cam așa: "ceva care deschide apetitul".

Deși romanii au fost, probabil, primii oameni din Italia care au savurat un aperitivo, tendința a început să se dezvolte cu adevărat abia în secolul al XIX-lea, la Torino, unde cafenelele au început să servească mâncare alături de băuturi alcoolice pentru a atrage doamnele în rândul clientelei. La acea vreme, era considerat nepotrivit ca o femeie onorabilă să bea pe stomacul gol.

În Piemont, de fapt, era o tradiție mai veche ca fermierii să se delecteze duminica, după amiaza târziu, cu o masă numită "Merenda Sinoria" - un fel de gustare între prânz și cină - constând într-un pahar de vin însoțit de mai multe feluri de mâncare mici și ușoare.

Cultura italiană a băuturii cuplează aproape întotdeauna alcoolul cu mâncarea deoarece se considera că alcoolul pe stomacul gol dăunează grav sănătății.

Aperitivo a devenit o tradiție populară în rândul italienilor, o mică vacanță în care aceștia pot merge în fiecare zi. Sentimentele legate de relaxare, lipsă de grijă, atmosferă exuberantă - dolce far niente - asociate cu gustările sunt elementele care fac mâncărurile și băuturile aperitive (Aperol, Martini, Cinzano) atât de speciale pentru italieni.

https://www.vice.com/ro/article/g5qjjy/aperitiv-alcool-aperol-cinzano-martini-italia-istorie

Istoria gustărilor - ca însoțitoare ale băuturii sau ca aperitive înainte de masă, dar, mai ales, ca motiv, ritual și catalizator al socializării - este, fără îndoială, de interes nu doar din punct de vedere strict gastronomic, ci și pentru cercetări de natură antropologică, sociologică sau etnologică.

La ruși, de pildă, zakuska ("gustarea" - introdusă, conform legendelor, de vikingi, în sec. IX, dar mai degrabă înrudită cu bufetul suedez din sec. XVI, ajuns în Rusia un secol mai târziu) nu era menită doar domolirii stomacului între două guri de votcă sau stimulării apetitului înainte de masă.

Mai toată lumea bună de la țară păstra în permanență în casă "o masă încărcată cu gustări pentru călătorul obosit și înfometat", care neîndoielnic se va împotmoli pe drumurile înfundate de noroi și le va bate la ușă pe neașteptate, într-o zi.

Astfel de zakuski (gustări) oferite călătorului flămând în vreme ce gazda se ocupa de prepararea unor mâncăruri mai consistente pentru o primire cuviincioasă, erau alcătuite în genere din preparate cu termen de garanție mare: măsline, pește sărat, cârnăciori (însoțiți de muștar sau hrean), murături, "icre" de vinete și/sau ciuperci.

"Icrele" de legume sau caviarul săracului - care poate fi o salată, o tocană sau un ghiveci rece sau o pastă mai mult sau mai puțin consistentă, de servit ca aperitiv, garnitură sau chiar ca fel principal - sunt prezente în tot spațiul balcanic de cel puțin trei sute de ani.

Deși denumirile lor variază - tocană sau caviar de vinete în Georgia, Armenia și Azerbaijan; ajvar sârbesc; pindjur sau liutenița în Bulgaria, Macedonia și Albania; zacuscă în România și Republica Moldova - sunt toate variațiuni pe aceeași temă.

Toate reprezintă un meze, o zakuska sau, mai occidental, un hors d’oeuvre, un aperitiv de tip spread sau dip, pe scurt, o gustare care completează fericit mâncărurile elaborate bazate pe carne și grăsime.

https://www.eisberg.ro/ro/newsdetail/un-pic-din-istoria-zacustelor/

Sursa: "Curatorul de Zacuscă - texte gastronomice", Cosmin Dragomir, editura GastroArt 2020.

Tainele bufetului suedez

La un cocktail sau o recepție, nu numai calitatea preparatelor de catering face diferența, ci și designul și imaginația. Fie că este formal (cocktail bufet) sau semiformal (cocktail party), la acest tip de eveniment se servesc gustări care se pot mânca fără a fi nevoie de tacâmuri, sub formă de canapé sau tartine, invitații stând în picioare pe durata întregului eveniment.

Bufetul suedez (Smörgåsbord în limba suedeză) este un mod de prezentare a mâncării. Produsele gastronomice - aperitive (calde și reci), preparate și deserturi - sunt expuse, toate în porții mini, iar invitații sunt invitați să se servească singuri din ce doresc și cât doresc, fără ca pentru aceasta să fie nevoie de chelneri.

Totuși, se consideră de prost gust ca mâncarea să fie pusă cu vârf pe farfurie sau să fie amestecată (aperitive reci cu preparate calde și deserturi).

În schimb, faptul că cineva face mai multe drumuri către masa bufetului pentru a-și mai pune câte ceva de mâncare (feluri noi pe care nu le-a degustat încă) este perfect normal.

Bufetul suedez pune la încercare arta gastronomică a bucătarilor, dar și simțul artistic al celor care îl aranjează și personalizează în funcție de specificul evenimentului, fiind importantă imaginea de ansamblu, dar și jocul de culori și combinația de texturi.

Fiecare bufet suedez este creat în funcție de numărul invitaților, iar porțiile și gramajele sunt calculate astfel încât mâncarea să fie suficientă pentru toți participanții. Uneori, există totuși riscul ca anumite preparate - mai populare - să se termine înainte ca unii participanți să apuce să guste din ele.

În Suedia și Finlanda servirea șnapsului însoțit de gustări ușoare a prins rădăcini în secolul al XVI-lea, obicei și denumire care ne duc cu gândul la Spania zilelor noastre, acolo unde micile gustări care însoțesc berea se numesc "tapas", iar rolul lor principal este acela de a asigura ca băutura să nu fie luată pe stomacul gol.

În peninsula scandinavă, cea mai simplă variantă a bufetului, Brännvinsbord, consta în pâine, unt, brânză, pește, cârnați și băuturi. Se consuma în picioare și preceda mesele de seară.

Un secol mai târziu, Brännvinsbord devine Smörgåsbord, când aperitivele au fost completate cu preparate calde și deserturi, iar bufetul, devenit așadar mai consistent, a luat locul mesei în sine.

Servit inițial călătorilor grăbiți în gări, apoi în restaurantele hotelurilor și la evenimente, bufetul suedez cunoaște consacrarea internațională începând cu anul 1939, când la Târgul Mondial din New York, delegația Suediei a pregătit un astfel de festin care s-a bucurat de un mare succes.

De ce sunt populare platourile de aperitive în rândul românilor?

Servite reci sau calde, la începutul mesei sau la petrecerile de tip cocktail, aperitivele autohtone sunt mici porții de mâncare apetisantă care pot fi luate cu mâna, dintr-o singură înghițitură, cele mai populare pornind de la carnea picantă, pește, brânzeturi sau preparate din alimente tocate, mărunțite sau făcute cremă/pastă, unse sau așezate pe biscuiți sărați (crackers) sau pe bucăți mici de pâine prăjită (toast).

Cine nu iubește aperitivele? Le știm bine, sunt bucățelele acelea mici și delicioase care ascund mai multe arome condensate la un loc, pe care le putem degusta pe fugă în timp ce aruncăm un ochi la copiii noștri trimiși la joacă în curtea restaurantului.

Popularitatea platourilor de aperitive în rândul românilor are mai multe explicații:

1. Încălzesc apetitul mesenilor și conversația, pregătindu-i pentru felurile mai consistente care urmează.

2. Însoțesc de minune orice băutură - o țuică, un gin tonic, o afinată, o vișinată - și dezleagă limba invitaților spre poveste.

3. Combinația de texturi, culori, arome și gusturi este surprinzătoare și stimulează imaginația și creativitatea bucătarilor.

4. Sunt comod și ușor de servit și nu împiedică networkingul, socializarea și conversația.

5. Sunt potrivite pentru mesele festive, petreceri, recepții, evenimente corporate și private.

6. Există variante pentru vegetarieni și pentru iubitorii de carne, pentru tradiționaliști, dar și pentru cei cu gusturi mai moderne, cosmopolite și sofisticate.

7. Întrucât sunt prezente în diverse culturi gastronomice ale lumii, atât în bucătăria românească, cât și în cea internațională, pot fi pregătite diferite tipuri de platouri de aperitive, care să reprezinte o călătorie simbolică prin cultura diverselor popoare și tradiții.

8. Majoritatea ingredientelor sunt accesibile oricui, se găsesc și în gospodăria proprie, și la piață, dar și în comerțul modern. În plus, sunt foarte versatile, putând fi adaptate în funcție de ce avem la îndemână prin casă.

9. Aperitivele reci pot fi preparate în avans și apoi păstrate la frigider, lăsând gospodinei un moment de respiro înainte de venirea musafirilor.

10. Nu necesită tacâmuri (li se mai spune și finger foods), sunt practice, colorate și asigură o diversitate a ofertei pentru toate gusturile. Fiecare invitat va găsi pe masă câte ceva pe gustul său și nimeni nu va rămâne nemulțumit.

Platouri aperitive de la Casa Bunicii

Platourile cu aperitive, gustările reci sau calde și salatele aperitiv sunt ingrediente obligatorii atunci când vrei să organizezi o petrecere, un protocol la birou sau când ai musafiri. Casa Bunicii are 13 ani de experiență în pregătirea platourilor cu aperitive astfel că atunci când cumperi de la noi poți să fi sigur că ai facut cea mai bună alegere. Ingrediente proaspete, condiții igienico- sanitare la cele mai înalte standarde și o echipă de vânzări și organizare de evenimente dornică să te consilieze.

Catering

Platouri reci

Platouri Calde